Povestea Zsuzsei Székely, despre guvernanță familială și înțelepciunea de a face loc generației următoare

Diminețile mele nu mai seamănă deloc cu cele de acum treizeci de ani. Atunci porneam la drum înainte să se lumineze, cu mașina încărcată până la refuz și cu două fete somnoroase pe bancheta din spate. Astăzi îmi beau cafeaua liniștită în biroul nostru de familie, sus, în clădirea modernă pe care am construit-o pentru generațiile următoare. Geamurile pictate colorează lumina într-o nuanță caldă, iar de la etajul de sus văd numai verde.

Aici, în liniștea biroului meu, mă gândesc la drumul pe care l-am făcut până acum și la cel pe care îl mai am de parcurs. Pentru că, dacă până acum am avut nevoie de iscusință ca să construiesc o afacere, de acum înainte am nevoie de și mai multă ca să-mi țin familia unită.

Am două fiice. Două femei puternice, fiecare în felul ei: Ágnes și Zsuzsa. Le privesc și văd la ele aceeași forță pe care am avut-o și eu o viață întreagă, dar exprimată diferit: la una, prin calm și claritate, la cealaltă, prin curaj și impulsivitate. Ambele inteligente, ambele cu coloană vertebrală, ambele luptătoare.

Ágnes conduce Nobila Casa. Acolo și-a pus toată pasiunea: în lumea frumosului, a designului, a magazinelor cu stil, în care se simte o anumită atmosferă. Soțul ei, Zoltán, conduce Mendola Group - conglomeratul pe care l-am ridicat pas cu pas, ani la rând, din haine second-hand, drumuri lungi, cu curaj și nopți nedormite.

Zsuzsa, cealaltă fiică, a ales moda. Este CEO la La Majole, un brand care a crescut spectaculos. Două drumuri diferite, dar amândouă în retail.

Și retailul nu iartă: cere muncă grea, nervi de oțel și o viziune limpede. Puterea familiei noastre sunt fiicele mele - pentru că, oricât de mari ar fi afacerile noastre, identitatea noastră este una singură: o familie transilvăneană care nu uită de unde a plecat, care muncește, care construiește, care susține progresul.

Eu am pornit cu mâinile goale, după Revoluție. Drumuri lungi până în Germania, mașini încărcate cu haine second-hand, oboseală, riscuri, necunoscut. Îmi amintesc perfect un moment, parcă scos dintr-un film european.

Era trecut de miezul nopții și mergeam spre Germania să luăm marfă. Fetele erau mici, obosite, dar liniștite. Am oprit la o benzinărie rece, am cumpărat trei sendvișuri ambalate prost și le-am mâncat în mașină, cu mâinile înghețate. Ele râdeau. Eu le priveam în oglinda retrovizoare și mă întrebam: „Dacă nu iese nimic din afacerea asta, ce viitor le ofer fetelor mele?”

Anii au trecut și afacerea s-a dezvoltat. Pas cu pas. Până a ajuns la o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro. Dar cifrele nu mi-au dat energia de a merge mai departe. Echipa a fost cea care m-a ajutat s-o fac. Fetele mele.

La peste 70 de ani, simt că încă am puterea de a crea. De aceea am deschis „Bunătăți din Călata” - ferma mea de brânzeturi: câteva vaci, un magazin mic, o bucurie mare. Unii au râs: „La ce-ți mai trebuie asta?” Am zâmbit. Pentru că în sinea mea știu că vârsta nu e niciodată un impediment în calea unui nou început.

Unul dintre cele mai emoționante momente din ultimii ani a fost nunta Zsuzsei. O masă lungă, luminată cald, decorată cu flori și atenție la detalii; totul provenea din magazinele noastre Nobila Casa. În momentele acelea am simțit că am o familie unită și că asta e moștenirea mea. O Nobila Famiglia, în adevăratul sens al cuvântului.

Dar unitatea nu vine de la sine, doar pentru că ne iubim. Nu e un dar, e o muncă. Și uneori e cea mai grea muncă dintre toate.