Povestea Secoplan Building Systems, spusă de Csaba Kakucs

Mă trezesc în fiecare dimineață la 4:30. Fără alarmă. Fără dramă. Corpul meu știe că asta e ora la care începe ziua unui om care conduce proiecte pentru BMW, Mercedes, Ferrari și alți câțiva giganți europeni.

Ridic greutăți. Îmi simt mușchii lucrând exact cum trebuie. Asta e energia care mă ține pe șantiere de 12-14 ore, prin hale reci, printre cabluri groase cât antebrațul. După câteva minute o aud și pe Hajnal, soția mea, venind după mine. Nu spune nimic - doar intră și începe să ridice greutăți.

E unul dintre momentele mele preferate ale zilei. Sunetul respirației ei lângă mine, două ritmuri care trag împreună. Așa arată puterea într-un cuplu: nu vorbe multe, ci disciplină împărtășită.

După sport, fac câteva lecții pe Duolingo. Vorbesc bine engleza, dar îmi place liniștea acelor zece minute. O resetare mentală înainte de haosul zilnic.

Când termin, bem cafeaua împreună. Această rutină de dimineață ne ajută să începem ziua cu o mică victorie: un task important, greu, deja tăiat de pe lista de priorități. Avem trei fete mici, fiecare cu personalitatea ei. Le privesc seara la masă și știu sigur: lumea asta urmează să fie remodelată de ele.

Secoplan n-a fost de la început o poveste de succes. A fost întâi o alegere.

Tata a avut o firmă de electricitate. Toată lumea credea că voi rămâne acolo. Dar eu am fost „fiul care pleacă”. Unii n-au înțeles de ce. Era simplu: nu voiam să fiu „băiatul lui tata”. Voiam să fiu Csaba care își trasează propria cale.

Am început jos. Foarte de jos. Iar când firma a ajuns la o cifră de afaceri de 200.000 de euro, ambiția mea era deja mai mare decât capitalul. Știam două lucruri: nu voiam să fiu o firmă locală „de lucrări” și, dacă era să fac ceva, urma să fie la nivel internațional și cu o execuție impecabilă.

Așa a început Secoplan Building Systems. Eram eu și încă doi băieți: unul cu care fusesem coleg de banca în școală, deloc pregătit, celălalt, trecut deja prin viață, dornic să încerce ceva nou. În Barni și Dani simțeam aceeași ambiție, aceeași voință imensă de a dovedi tuturor că putem fi cei mai buni. Și asta a fost baza de la care am început să construim.

Hajnal era lângă mine, bineînțeles. A început ca secretară. Primea telefoane, făcea oferte, organiza acte. Iar la finalul zilei îmi dădeam seama că, de fapt, ea era cea care ținea firma în picioare. Ani de zile a lucrat din spatele cortinei, dar a fost mereu prezentă.

Într-o zi, la un workshop, lua notițe cu o precizie chirurgicală. Nu învăța din curiozitate. Își construia viitorul. Așa a ajuns să lucreze cu consilieri de afaceri de familie - lună de lună, cu cafeaua lângă ea și laptopul în față.

Apoi s-a întâmplat ceva: a început să fie mai bună decât mine în domeniile în care eu nu aveam răbdare. Finanțe. Marketing. Vânzări. Claritate.

Eu eram pe teren cu Barni și Dani, care între timp deveniseră strategi și lideri adevărați. Luptam pe șantiere, antrenam „războinici”, treceam granițe, furam meserie de la cele mai mari companii care ne serveau drept reper. Iar când veneam acasă cu idei care mă depășeau, Hajnal respira adânc și venea cu soluția: cum le putem transforma în realitate. Dezvolta structuri, sisteme, procese.