Povestea SZELMOB, spusă de Annamária Szél

Am crescut în secuime, într-o cultură în care fetele erau învățate să meargă un pas în spatele bărbatului. Să fie sprijin, nu direcție. Să țină casa, copiii, neamul. Să fie discrete, dar să aibă un rol esențial. Și da, am făcut toate astea. Știu să fac prăjituri și cozonaci în jurul cărora se strânge toată familia. Știu să alin un copil bolnav și să pregătesc ghiozdanul pentru școală. Știu să construiesc un cămin călduros în care Gábor, soțul meu, să se întoarcă mereu cu inima liniștită.

Dar într-o zi am înțeles ceva esențial: noi, femeile, nu stăm doar în spate. Noi ținem spatele. Și tot noi, când trebuie, pășim și în față.

SZELMOB a fost fondat de Gábor, soțul meu, și de tatăl lui, din dragoste pentru lemn și din ambiția de a crea mobilier personalizat care să dureze o viață. Au început cu o hală modestă, câteva utilaje și o încăpățânare sănătoasă. Eu am intrat în poveste natural, întâi cu dragoste, apoi cu responsabilitate. Astăzi, chiar dacă firma este oficial a lui Gábor, o conducem împreună. El lucrează cu lemnul, eu, cu cifrele și procesele. El se concentrează pe forma finală, eu, pe parcursul necesar pentru a ajunge acolo. Îmi place să aduc ordine în haos, să creez sens acolo unde alții văd doar probleme.

În fiecare dimineață când intru în fabrică, mă lovește întâi mirosul lemnului proaspăt - stejarul cu demnitatea lui grea, pinul cu lumina lui blândă. Apoi aud utilajele, ritmul lor egal, ca o inimă mecanică. Și abia apoi văd oamenii: mâini puternice, pricepute, în care se citesc vieți întregi. Avem peste 160 de angajați. Asta înseamnă peste 160 de familii, peste 160 de mese în jurul cărora cineva întreabă: „Cum a fost azi la lucru?” În ochii lor văd totul: copiii de acasă, părinții în vârstă, ipoteci, speranțe.

Responsabilitatea asta nu mă apasă, ci mă înrădăcinează.

Când trec palma peste un blat de stejar abia șlefuit, simt nu doar luciul unui viitor produs, ci o poveste care pleacă de la noi și ajunge în case, uneori în castele din Europa, alteori în conacele și castelele din Transilvania, alteori în case simple care devin, datorită lemnului nostru, locuri în care oamenii spun „aici e castelul nostru”. Mobilierul SZELMOB are ceva regal - nu pentru că este opulent, ci pentru că este viu, autentic, sculptat cu respect pentru natură și cu grija oamenilor noștri. Fiecare dulap, fiecare pat, fiecare masă din lemn masiv păstrează o noblețe pe care o simți când atingi fibra. Lemnul nostru nu umple camere. Le conferă personalitate. Face un castel să rămână castel. Și face o casă să devină castelul cuiva.

Cele mai spectaculoase lucrări ale noastre sunt bibliotecile uriașe, făcute pe dimensiunile încăperilor - adevărate scene desprinse din Harry Potter: rafturi până în tavan, nișe pentru cărți și obiecte prețioase, lemn masiv sculptat și o scară glisantă care alunecă de la un capăt la altul. Odată, un client din Germania a comandat patruzeci și nouă de astfel de biblioteci pentru un castel. Și nu avem nici astăzi fotografii de acolo. Poate ar trebui să transformăm regretul acesta într-o excursie cu familia - să vedem castelul, să ne bucurăm de munca noastră, să punem mâna pe ceea ce am trimis în lume cu atâta migală și drag.

Probabil am călători cu cei doi copii: Kamilla și micul Gábor. Dar familia noastră e mai mare - fiica lui Gábor din prima căsnicie face parte din familie fără explicații și fără diferențe. Așa cresc și copiii noștri: în fabrică, în birou, între utilaje, între tabele, în miros de pâine proaspătă și lemn proaspăt tăiat. Așa învață că munca nu e o povară, ci o parte firească din viață. Învață că poți frământa un aluat și poți face un plan financiar în aceeași dimineață. Așa cresc într-o lume în care familia și munca nu se exclud, ci se completează.

Copiii văd și simt tot. Ei cresc atât în sânul familiei, cât și în mijlocul fabricii. Le arătăm ce înseamnă munca, respectul și colaborarea. Nu trebuie să preia firma, dar trebuie să știe că au un loc sigur unde să se întoarcă. Văd deja cum scânteia antreprenorială înflorește în ochii lor - un amestec de mândrie și teamă. Știu cât de greu e drumul, dar știu și că vom fi acolo pentru ei. Ca să îi învățăm și cum să frământe o prăjitură, și cum să citească un bilanț financiar.

Îmi amintesc o dimineață în care frământam aluatul pentru un cozonac și, în același timp, puneam la punct un proiect financiar important. În bucătărie mirosea a vanilie, pe ecran clipeau cifre - iar Gábor, sprijinit în prag, m-a privit și a spus încet: „Ești un om complet.” Avea dreptate. Sunt un om complet atunci când cele două lumi ale mele se împletesc.